Scrie un comentariu

TABĂRA ,,VINDECĂ RĂNILE TRECUTULUI” 1 – 7 Septembrie, Albena

Despre tabără:

Toţi dorim să fim fericiți, niciunul dintre noi nu vrea să sufere. Mai ales din cauza rănilor din trecut.

De fiecare dată când viaţa ta nu se desfăşoară cu bucurie, fericire, pace şi armonie şi apar, în schimb, frica, furia, neputinţa, durerea sau chiar unele afecţiuni medicale, sunt semne că ai activat o rană emoţională.

Emoțiile negative stau la baza relațiilor dezastruoase, a depresiilor, anxietății şi a stresului, care sunt, uneori, o parte integrantă a vieţii noastre. Frecvent, oamenii cred ca merită să sufere, ajung la deznădejde, crezând ca sunt pedepsiți de o forță supremă sau nu cred că se pot vindeca de această suferință.

Participând la tabară, vei afla o metoda eficientă de rezolvarea a rănilor din trecut și de transformare a emoțiilor dureroase, în resurse. Vom aplica aceasta metodă, pe parcursul întregii săptămâni, pentru ca tu să te poţi elibera de suferinţe, emoţii negative şi comportamente nefolositoare.

Având ca sprijin o bibliografie bogată,  studiind scrierile autorilor Tara Bennett-Goleman, Lise Borbeau, Miguel Ruiz, Adrian Nuţă, am pregătit un program special, în care tehnicile NLP, relaxarea şi călătoriile interioare se vor împleti într-un dans vindecător.

Am luat decizia organizării acestei tabere şi am ales acest subiect, ca urmare a feedbackului si a solicitărilor primite în urma lansării Călătoriei Interioare – Vindecă Ranile Trecului. Suntem pregătiţi pentru o experienţă profundă şi plină de încărcătură emoţională,  atât a participanţilor cât şi a noastră.

Programul taberei include, zilnic, 5 ore de informaţii, metode de lucru şi de descoperire a emoţiilor, metode de vindecare a rănilor sufleteşti, feedback şi coaching de grup.

În timpul zilei, vom lucra între orele 10.00-13.00, iar în cursul serii, după cină, între 19.00-21.00.

Am ales sa ne adresăm suferinţelor sufletului, denumindu-le, după cercetările Lisei Bourbeau, RESPINGERE, ABANDON, UMILIRE, TRĂDARE, NEDREPTATE. Am alocat căte o zi, fiecărui concept, pentru recunoaşterea, explorarea, înţelegerea, şi vindecarea fiecărei răni.

Acțiunea direcționată, determină ca lucrurile să se întâmple în direcția dorită, în aşa fel incât, în momentul când te oprești și privești în jur, să realizezi că te-ai apropiat de ceea ce-ți dorești. Viața ta poate fi așa cum ai visat.

Programul taberei:

ZIUA 1 – RESPINGEREA

Ai o rană provocată de RESPINGERE, atunci când îti este rusine SĂ FII ceea ce eşti şi nu vrei să fii descoperit aşa cum eşti, când te închizi în tine, te abţii să spui sau sî faci ceva de teamă ca celălalt nu te mai iubeşte, nu te mai apreciază.

Frica ta adevărată nu este aceea că nu vei face bine lucrurile, ci mai degrabă aceea că vei fi judecat ca fiind NUL, dacă nu faci un lucru perfect, în funcţie de asteptările celorlalţi şi, mai ales conform propriilor tale asteptări, de obicei nerealiste.

Dacă faci parte din această categorie, este foarte posibil să te controlezi în ceea ce faci şi în ceea ce spui, mai ales pentru a fi iubit şi pentru a te simţi acceptat aşa cum eşti.

Cel care suferă de RESPINGERE işi alimentează rana de fiecare dată cand se autodevalorizează, cand işi spune că nu e bun de nimic, că nu contează deloc in ochii celorlalţi şi de fiecare dată cand fuge dintr-o situaţie.

ZIUA 2 – ABANDONUL

Cel care suferă de ABANDON işi alimentează rana, de fiecare dată când abandonează un proiect la care ţinea mult, cand renunţă, când nu se ocupă destul de el insuşi şi când nu işi acordă atenţia de care are nevoie. Îi sperie pe ceilalţi când se agaţă prea mult de ei şi face în aşa fel incât să îi piardă şi să rămană iar singur. Îşi face corpul să sufere mult, îmbolnăvindu-se pentru a atrage atenţia celorlalţi.

Când suporţi orice, de teamă ca vei fi abandonat, de obicei de un partener sau de un copil, când nu te poţi hotarî sa închei o relaţie de teamă că vei ramâne singur, chiar daca ştii că va fi mai bine pentru tine, când ceri sa fii ajutat, înainte chiar de a verifica dacă poţi face acel lucru tu însuţi, când te supui nevoilor celorlalţi, crezând că acest lucru te va face fericit, când plângi pentru a primi atenţia cuiva, când nu îţi asculţi nevoile, de teamă că celălalt va crede ca îl vei abandona, sunt semne că ai o rană provocată de,  sau interpretată ca,  ABANDON.

ZIUA 3 – UMILIREA

Cel care suferă de UMILIRE işi alimentează rana de fiecare dată cand se injoseşte, când se compară cu ceilalţi, punându-se in inferioritate, cand se acuză că e gras, că nu este bun, că nu are voinţă, că este profitor etc. Se umileşte purtând haine care îl dezavantajează şi murdărindu-si hainele. Se face să sufere preluând responsabilităţile celorlalţi, ceea ce îl privează de libertate şi de timp pentru el insuşi.

Poţi recunoaşte o rană de UMILIRE atunci când lasi pe cineva sa te doboare fizic sau psihic, fără să spui nimic, când te obligi sa oferi ajutor unei persoane aflate în dificultate, lasând la o parte propriile tale nevoi, când te abţii să spui orice lucru negativ despre o altă persoană, când te acuzi ca eşti murdar, nedemn, când îi întorci celuilalt un compliment, considerând ca eşti nedemn să îl primesti, când îi consideri pe ceilalţi mai importanţi decât tine, când te abţii de la plăcerea fizică, de teamă că vei fi considerată o femeie usoară, când nu îţi realizezi o plăcere fizică, de teamă că vei fi considerat egoist.

ZIUA 4 – TRĂDAREA

Rana de trădare este cea care te determină cel mai mult să vrei sa îi controlezi pe ceilalţi.

Cel care trăieste o rană de TRĂDARE işi întreţine rana minţindu-se, făcându-se să creadă lucruri false şi nerespectându-şi angajamentele faţă de el insuşi. Se pedepseşte făcând totul el singur, deoarece nu are încredere în ceilalţi, cărora nu le atribuie din sarcini. Când face acest lucru este atat de ocupat să verifice munca celorlalţi incât pierde din timpul lui liber. Persoana care suferă de trădare are o dificultate în a avea încredere.

Cel care suferă de rana provocată de TRĂDARE, poartă masca DOMINATORULUI.

Poţi recunoaşte această mască, atunci când nu ai încredere în celălalt, deoarece îţi este teamă, când faci totul pentru a fi recunoscut ca o persoană puternică, specială, capabilă, când te enervezi pentru că lucrurile nu se desfăşoară aşa cum vrei tu, când insişti ca celălalt să fie de acord cu tine, să adere la ideile tale, când îl culpabilizezi pe celălalt pentru că tu ai uitat ceva sau ai facut o greşeală, când refuzi sa îţi iei un angajament faţă de celălalt, când îl ridiculizezi pe celălalt încercând sa îl schimbi, când ţipi sau îl ameninti pe celălalt, când iei o decizie pentru altcineva, fără să îi ceri părerea.

ZIUA 5 – NEDREPTATEA

Rana de nedreptate este traită de către cei care sunt perfecţionisti şi care se acuză foarte uşor.

Cel care suferă de NEDREPTATE işi favorizează rana fiind prea exigent cu el insuşi. Nu işi respectă limitele şi este foarte stresat din această cauză. Este nedrept faţă de el insuşi, deoarece se critică mult si are dificultăţi in a-şi vedea calităţile şi ceea ce ştie să facă bine. Suferă atunci când nu vede decât ceea ce nu s-a făcut sau greşelile care s-au comis. Deasemenea, se face să sufere prin faptul că nu ştie să-si facă pe plac. O persoană care suferă de nedreptate caută perfecţiunea peste tot, amânând şi fiind constant nemulţumit de viaţa sa.

Când nu îti respecti limitele şi ceri prea mult de la tine, când te prefaci ca totul este bine, deşi nu este aşa, când revizuieşti  de mai multe ori ceea ce ai făcut, când începi de mai multe ori acelaşi lucru, când îl întrerupi pe celălalt, considerând că ideile lui nu sunt corecte, când vrei ca ceilalţi să îţi spună că ceea ce faci tu este perfect, când te critici foarte sever, crezând că astfel lucrurile se vor ameliora, când nu vrei sa primeşti nimic din partea celuilalt, de teamă că vei ramâne dator acelei persoane, când nu îţi acorzi dreptul de a fi fericit, dacă cineva apropiat nu este fericit, ai o rană provocată de NEDREPTATE.

ZIUA 6 – INTEGRARE ŞI FEEDBACK

În această zi, vom alinia nivelele neurologice şi vom integra toate experienţele, deciziile şi modificărileapărute în urma exerciţiilor, în percepţia mediului, a comportamentelor , a aptititudinilor, a valorilor şi convingerilor, a identităţii şi a misiunii personale.

 

Cine este trainerul acestui program?

Radu Sărăndan

RADU SĂRĂNDAN, Master Trainer NLP, NLP Master Coach, medic homeopat  – are peste 3500 de ore de predare a tehnicilor de NLP şi peste 800 de ore de coaching. A început să studieze NLP-ul din 2006 şi de atunci, acesta a devenit un mod de viaţă şi de dezvoltare personală.

Radu este:

  • fondatorul proiectului Vreau NLP! Romania, unul din cele mai complete programe de dezvoltare personală şi profesională prin tehnici NLP
  • fondatorul tehncii de eliberarea a viitorului de asteptările din trecut
  • fondatorul mecanismului Racheta – de la demotivare la motivare maximă
  • co-fondatorul proiectului Catharsis Neuro-Lingvistic
  • co-fondatorul proiectului Jurnalul unui adolescent – proiect destinat adolescenţilor
  • creatorul workshopurilor Devino femeia care iţi doreşti să fiiAtitudine de succes,Programează-ţi viitorul.

 

 Locația

Am ales marea, la început de septembrie, pentru o atmosferă mai calmă, mai liniştită care să permită introspecţia si am ales Albena, pentru cei care au nevoie de un mediu mai extrovert, cu facilităţi pentru distracţii sau cumpărături.

Hotel Orhideya 3* din Albena, este situat intr-o frumoasă zonă de parc a staţiunii Albena. De pe dealul pe care se află hotelul se deschide o privelişte inegalabilă. Atmosfera calmă de aici este alegerea perfectă pentru toţi cei ce simt nevoia de odihnă departe de zgomotul şi ritmul alert al vieţii citadine cotidiene. Hotelul asigură utilizarea gratuită a doua sezlonguri si o umbreluţă pentru fiecare cameră, la plajă.

Serviciile de masă sunt in regim ALL INCLUSIVE, se asigură programe de animaţie şi divertisment pentru copii, seri tematice culinare.

Investiţia ta, în funcţie de perioada în care te înscrii:

Early Bird

Plata integrala pana in 31 iulie

320/ 100 euro Avans

  • 6 nopţi cazare în cameră dublă şi masă în regim de ALL INCLUSIVE (băuturi alcoolice incluse)
  • 35 de ore de dezvoltare personală
  • suport de curs personalizat
  • BONUS – o înregistrare Călătoria Interioară
  • BONUS – Înscrierea în grupul suport dedicat exclusiv feedbackului si COACHINGului on line
  • Cel mai bun pret!

 

Medium

Plata integrala in perioada 1 -15 august

400/100 euro Avans

  • 6 nopţi cazare în cameră dublă şi masă în regim de ALL INCLUSIVE (băuturi alcoolice incluse)
  • 35 de ore de dezvoltare personală
  • suport de curs personalizat
  • BONUS – o înregistrare Călătoria Interioară
  • BONUS – Înscrierea în grupul suport dedicat exclusiv feedbackului si COACHINGului on line

 

Intarziati

Plata integrala in perioada 16 – 30 august

450/100 euro Avans

  • 6 nopţi cazare în cameră dublă şi masă în regim de ALL INCLUSIVE (băuturi alcoolice incluse)
  • 35 de ore de dezvoltare personală
  • suport de curs personalizat
  • BONUS – o înregistrare Călătoria Interioară
  • BONUS – Înscrierea în grupul suport dedicat exclusiv feedbackului si COACHING-ului on line

 

Transportul este individual şi nu este inclus în acest cost.

Ne-am interesat pentru tine şi există curse zilnice de  transport cu autocarul pe ruta Bucureşti – Albena şi retur, la un cost de 30-35 EUR/persoană. Detalii aici sau aici. Te vom contacta în momentul înscrierii şi te vom ajuta să rezervi un bilet de autocar dacă iţi doreşti lucrul acesta.

Există posibilitatea închirierii unui microbuz dedicat grupului nostru, în cazul în care sunt mai mult de 16 doritori. Vom ţine permanent legătura, după înscriere, pentru a ne asigura că toţi participanţii au condiţii bune de transport.

Persoana de contact NICOLETA, telefon 0723 324 581, office@vreaunlp.ro

 

Reclame